Daca as redenumi viata mea de cand am fost diagnosticat cu eplilepsie aceasta s-ar numi anxietate.
Cred ca e cea mai buna definitie pe care o simt ca sens a vietii mele in acest moment.
Asa cum am spuneam in articolele „poveste” despre cum am intalnit acesta prietena, ea venit din primele clipe cu un cadou, sentimentul de anxietate iar eu cu mine insumi si gandurile ciudate.
Nu cred ca m-a tinut diabetul in loc de a face atatea lucruri cate ma retine ea. Trebuie sa ma gandesc bine la ceea ce urmeaza sa fac sa nu o afectez pe ea si implicit pe mine.
Doua lucuri mari la care am renuntat pentru ea a fost cafeau si alcoolul, nu ma plang ma bucur ca am facut asta, poate mai putin la renuntarea la cafea dar asta e. Cu alcoolul e alta poveste sunt mandru de mine ca am renuntat total la el desi sunt clipe, locuri si momente in care ar merge un pahar de wiskey sau cognac ori un vin, of doamne!
Trebuie sa recunosc ca am baut inainte de a ma lega la cap cu ea mult pentru unii si poate putin pentru alti dar destul incat sa imi fie mie bine indiferent de mod.
Eu sunt fumator de trabucuri cred ca de aproape 6 ani, va imaginati ca fiecare trabuc era insotit de alcool asa cum spune „eticheta” fumatorului de trabuc, dar am baut alcool si pe vremea cand fumam tigari, alcoolul era pentru mine acel picior in fund pentru a incepe sa ma simt bine, la o petrecere, la o iesire, la un eveniment, uneori impulsul de curaj pentru a face ceva si acum nu mai e, inca nu am invatat cu ce sa il inlocuiesc in asemenea momente mai putin la trabucuri acolo unde ceaiurile de calitate imi tin companie.
Eu am fost diagnosticat final undeva pe la inceputul lui noiembrie sau pe acolo deja se apropiau sarbatorile de iarna si evenimentele sale, a fost un prim an greu. Am avut un revelion cu bere cu aroma de grepfruit pana m-am urat de ea :)) noroc ca mai ma jucam si de-a Dj-ul pentru eveniment dar in acea noapte am simtit prima data cum si cat de greu e sa nu te incadrezi intr-un grup chiar daca au fost sau imi sunt inca prieteni dar in acel moment circumstantele pentru mine erau diferite.
Apoi am inceput sa refuz iesiri unde se consuma alcool simteam ca nu pot integra, nu ca nu sunt acceptat ci ca eu eram problema. Refuzand la rand multe iesiri prietena mea m-a izolat intr-un fel doar cu ea, urat lucru.
Acum sunt mai ok incerc sa ma fortez, stiu ca nu alcoolul ar trebui sa fie cheia si asa mai reusesc sa ma destind uneori cateva clipe dar nu tine prea mult, mai invatam impreuna.
Anul asta am fost la mare, doar ce am revenit, primul meu drum lung cu prietena ,desi am incercat sa nu arat nimic din sentimentele ce ma macinau pe interior cand am urcat in masina( nu conduceam eu, nu am voie) si am inceput drumul lung, doamne cata frica si anxietate urla in mine, ma gandeam la clipele cand am iesit din spital stand pe treptele lui cateva minute sa imi fac curaj sa plec.
Am ajuns, intr-un final a fost super m-am simtit bine, am fumat trabucuri cu bere fara alcool sau cu ceaiuri calde ( sa vedeti fata barmanilor sau a ospatarilor cand ceream ceai cald 🙂 ).
Desi anturajul in care am fost a fost familial si foarte strans, nu am avut cum sa scap de acea neliniste care e cu mine mereu care imi spune ca pot sa cad oricand si sa patesc ceva si sa nu ma poate ajuta nimeni, trebuie sa invat sa traiesc mai profund cu aceste idei asa poate le mai elimin.
Ei gustul unui pahar de alcool bun sa il asociez cu trabucul e lucru dupa care sufar cel mai mult ca mi l-a luat prietena mea, tanjesc dupa combinatia de un cogniac, rom, wiskey sau vin cu un trabuc bine odihnit cu aromele sale perfecte.
Nu vreau sa spun ca viata sociala se reduce la alcool dar ajuta la intretinerea ei uneori la armonia intre oameni sau chiar cu tine insati.
Cred ca acest articol va continua.
Bogdan86 