De cand? de ce ?

Intotdeauna de cand ma stiu baiat mai mare fiind stiu ca am avut o afinitate spre arta vizuala, cred ca mai mult si datorita placeri mele de a ma plimba prin natura, spre liniste, spre tot ce are natura mai bun de oferit.

Copilaria nu mi-a permis prea multe gadgeturi de moment, va zic ca primul meu calculator mi l-am cumparat dupa ce m-am angaat la 20 de ani dupa primele 3 luni de munca prin rate, sa nu vorbim de aparate foto sau mai stiu eu ce alte chestii de avut inainte de asta. Parintii mei mi-au cumparat primul telefon mobil la abonament un Sagem, foarte tarziu si asta pentru ca asa erau vremurile atunci, strict doar pentru urgente si localizare :).

Primele mele intalniri cu pozele le-am avut prin primul meu aparat foto Olympus SP560UZ pe care l-am cumparat cu niste banuti ramasi de la un credit bancar baban, era un vis de al meu indeplinit, eram in extaz. M-am folosit foarte multi ani de el sunt vreo 15 cred de cand l-am cuparat si acum ma uit la cateva poze facute cu el si inca sunt surprins de mine. Eram la inceput , nu stiam aproape nimic despre fotografie ci doar ca vroiam sa fac poze. Aveam un prieten bun pe atunci care avea si inca are mai mult creier ca mine 🙂 era mai cunoscator si la fel si el pasionat de acest hobby cu care ieseam mult la fotografiat .

Ei anii au trecut si la un moment dat am simtit ca vreau altceva, acel aparat nu mai putea tine pasul cu nivel meu de cunostinte si voiam sa experimentez lucruri pe care acel Olympus nu mi le putea oferi, asa ca mi-am facut un alt credit bancar, cum altcumva sa te nenorocesti, de data aceasta special pentru un nou aparat foto.

Deja stiam mai multe chestii de foto, lucram de ceva anisori, am inceput sa ma interesez, sa caut specificatii, sa citesc despre cel mai potrivit aparat foto pentru mine pe acea vreme. Credit facut, anul lansarii unui nou aparat foto, DSLR Pentax K-x, waw cat de incantat am fost, a fost declarat DSLR-ul anului pe nivel entry-level, ce sa mai, direct comanda unde am prins o oferta mega smechera cu dublu kit. Ca un copil mic la primirea jucariei mult visate ma simteam.

M-am jucat mult cu el, il am si acum si are cativa ani buni si acesta 🙂 in primele luni eram extaziat, il invatam, ieseam la plimbare cu el, sesiuni foto tot cu acelasi prieten.

Asa cum am spus in articolul din inaintea acestuia, problema la mine e ca nu ma pot tine concret de un lucru, nu am fost niciodata prea hotarat pe un timp indelungat pe ceva, intotdeauna ma schimba situatia si nu pot sau nu stiu sa raman axat pe un lucru, asa ca aparatul meu foto a adunat kilograme de praf in timpul in care nici nu am mai pus mana pe el.

Fara sa am o explicatie clara de ce, parca imi e si greu sa imi aduc aminte de perioada aceea, traiam altceva alta ocupatie alte interese.

Pasiunea nu am pierdut-o doar ca a fost ingropata de alte lucruri. Apoi au aparut telefoanele mobile cu camera cat de cat acceptabila, mi-au placut mult, am inceput sa ma reobisnuiesc cu idea de fotografie.

Am incercat mult timp sa imi spun ca defapt era problema de greutate, ca e mare sa il mai car dupa mine, chestii de genu, cred ca ma minteam mai mult pe mine dar mno asta este, in viata fiecaruia sunt etape.

Ei anii trec, ajungem la prezent, dar pana in punctul  0 trebuie sa va zic ca m-am jucat mult cu ideea sau conceptul de #mobilephotography, da sunt un impatimit al acesti idei cu care lucrez si in prezent dar nu numai, despre mobile photography vreau sa vorbesc intr-un articol dedicat ce va veni.

Lucrez intr-un mediu tehnologic unde sunt in contact cu multe gadgeturi si ma si pasioneaza acest lucru. Tinand cont ca am scos din groapa pasiunea mea pentru foto si cumva am tinut-o acolo in zone de interes prim #mobilephotography, anul trecut am gasit o oferta care mia placut mult asa ca am achizitionat un aparat foto mirrorless, Olympus OM- E-M Mark II, habar nu avem ce inseamna camera asta, bine nici acum nu stiu inca tot ce poate si prea multe :), dar am zis ca merita investitia si sa iau in mana din nou o camera foto.

Imi place mult de ea si in celasi timp nu imi plac unele lucruri. Imi propun sa fac mai multe lucruri cu ea anul acesta, stay tuned.

Pentru mine acum dar cred ca si in trecut fotografia a fost si este o scapare, o evadare din cotidian , din stresul zilnic, e momentul in care pot sa fiu doar eu cu gandurile mele in natura, e momentul in care pot sa arat ce simt prin imagine, e modul in care ma pot concentra la ceva care cu adevarat imi face placere si nu im creaza un stres negativ.

Da cred ca ca e cel mai fain mod prin care sentimentele prin viata.