tatonarea relatiei

Pentru a intelege povestea trebuie sa cititi inainte de acest articol, prima parte, ori mai jos prin scroll ori direct pe linkul: https://bogdan86.wordpress.com/2021/05/11/un-alt-prieten-m-a-gasit/.

Deja era spre amiaza bine in ziua de duminica ma linistisem si eu, un brancardier ma ajuta sa ajung cu liftul la etajul 4, il cunosteam stiam unde ce si cum sta treaba pe acolo. Asistenta de garda ma pune intr-un salon frumos erau doar 2 paturi baie proprie curata era ok.

Fratele meu ajunge la mine in salon apuc sa stau si eu de vb cu el si restul, il trimit acasa sa imi faca un bagaj si sa mi-l aduca. Vorbesc un pic cu asistenta pe care clar o stiam ii povestesc in mare cele intamplate si zic ca ma pun sa ma odihnesc oleaca.

Trece ceva timp apare fratele meu cu bagajul si ceva de mancare pentru duminica fiind proaspat internat nu eram trecut la mancare pe aceea zi.Pregatit cu toate gadgeturile posibile ma pornesc la un film ca doar ce sa fac in salon fiind si singur.

Se face ca vine schimbul de seara la asistente bineiteles o cunostiam si pe aceasta :), mai ramane o tanti infirmiera peste noapte cu care leg repede o amicitie frumoasa.

Toate bune si frumoase asteptam sa vad ce medic diabetolog ma preia luni dimineata. Da, pentru ca eu nu stiam cine imi era medic defapt nici acum nu stiu sigur, asa e un sistem tampit la noi sau poate doar mie mi se intampla.

Sa incerc sa ma explic, dupa ce am facut 18 ani a trebui sa trec de partea adultilor si un al medic sa imi preia cazul de diabet, nu cunostiam nici un doctor am fost intrebat daca vreau la” x” am zis da si asta a fost, pe parcursul multor ani m-am intalnit cu ”x” foarte putin chiar de cateva ori dar la un momentdat mi-a fost salvatoare intalnirea (alta poveste), de ce intalniri putine ? Cred eu ca relatia diabetolog-pacient e prea putin apreciata si subestimata si asta din foarte multe motive, sistem, interes, timp…

Ei ca sa imi iau reteta de medicamente trebuia si trebuie ca e la fel si acum (lasand la o parte contextul pandemic care a digitalizat relatia) sa merg la trei luni la policlinica spitalului sa stau la o coada infernala cateva ore, ajuns inauntru nu sti peste ce doctor dai ca sunt mai multi si toti vorbesc cu oricine sanse sa te intalnesti cu al tau ”x” eru mici, intrebari clasice, o glicemie si dute la sistente pentru reteta unde mai stateam ceva timp.

De aceea zic eu ca cel putin eu nu am avut sau simtit o relatie diabetolog -pacient dupa ce am trecut la adulti. Se face ca diabetologul meu a iesit la pensie, cand cum ce nici nu stiam nu am avut habar ca doar nu era ca cineva sa ne informeze si pe noi pacienti, de aceea ma intrebam cine ma va prelua si pe mine luni dimineata .

Dar inca sunt in ziua de duminica, eu luam deja un tratament prescris de doctorul de garda care ma vazuse la urgente, ca aproape oriunde o parte din tratament a trebui sa mi-l cumpar eu din farmacie ca spitalul nu avea :). eram legat si la o perfuzie cu antibiotic nume care nu o sa il stiu :), se termina aia incepea un tratament cu ser si ceva medicamente si vitamine am stat direct cum am ajuns mufat la perfuzi incontinuu, e groaznic de incomod dar deja stiam si cum sa ma misc cu ele.

Salonul meu era la inceputul coridorului lung de tot din spital, asistentele aveau cabinetul in capatul holului mai ca te pllictiseai pana sa ajungi la ele, ca sonerii de urgenta aci nu erau. Se face cumva ora 22 deja ora de culcare, o liniste cuprinsese tot holul. Eu mufat la bidoanele de lichid simt o usoara hipoglicemie ma ridic din pat iau suportul de perfuzie si plec spre cabinetul asistentelor, ma pana sa ajung acolo deja o simteam prea nasol, tremuram si eram agitat si transpirat. Ajung intru direct in cabinet si zic dati-mi repede zahar ca am hipo si se agraveaza, asistenta si infirmiera cand mau vazut au ramas surprinse dar calma asistenta imi ia repede o glicemie, eu deja tremuram rau de tot si ma panicasem parca era acelasi lucru ce il patisem dimineta in mall, rapid ma pun jos pe un scaun, glicemia mea era 120mg/l nu avem cum sa fac hipo la glicemia aia si nici asa rau dar eu din nou panica inima batea de se rupe pieptul, transpiram si eram agitat rau imi tremura tot corpul deja ma zbateam. Repede de tot se cheama medicul de garda, acelasi care m-a vazut si dimineata, ma pun pe un scaun ma duc inapoi in salon si incearca sa ma intinda in pat, ajunge doctorul inca ma vede ca eram agitat si mai tremuram desi simteam deja ca imi revin imi face repede un EKG si nimic.

Eu ii spun atunci medicului de garda : Vedeti ca nu am facut hipoglicemie asa cum am crezut si eu azi dimineata, problema e alta.

Dar care ?

Se face cumva ora 24 eu deja eram mai ok si doctorul ma trimite un etaj mai sus la o domnisoara doctor de inimi care ma unge bine pe piept cu ceva gel si imi face un film complet la inima si bineinteles nu gaseste nimic neinregula cu inima mea, medical. Totusi imi recomanda montarea unui aparat care monitorizeaza pulsul 24h, e ca un pager care se pune pe piept caruia i se ataseaza niste ventuze care stau lipite de tine si acestuia i-am uitat numele:), asa ca asta era taskul pentru luni, ziua ce urma sa vina…